García Griselda – La represa
Griselda García este o poetă, scriitoare, profesoară și editoare argentiniană. S-a născut la Buenos Aires la 4 mai 1979 și trăiește în același oraș. Este o autoare legată de poezia argentiniană contemporană și de mediile editoriale independente.
A publicat volume de poezie precum Alucinaciones en la alfalfa, El arte de caer, La ruta de las arañas și El ojo del que mira. De asemenea, a publicat și texte de narațiune, traduceri și lucrări editoriale. A colaborat cu reviste literare și a fost legată de proiecte editoriale precum La Carta de Oliver și Ediciones del Dock.
Activitatea ei nu se limitează la publicarea propriei opere: coordonează ateliere de scriere creativă, poezie, narațiune și clinică de manuscris. Poezia sa este asociată cu imagini intense, corporalitate, experiență urbană, fragilitate și observație asupra vieții interioare. Griselda García face parte dintr-o generație de autoare argentiniene care combină scrisul, editarea și formarea altor scriitori.
Surse:
Inmediaciones, „Entrevista a Griselda García”: https://inmediaciones.org/griselda-garcia-estaba-tendida-sobre-una-piedra-inmensa-en-el-desierto-viendo-un-cielo-color-naranja/
About.me, „Griselda García”: https://about.me/maceracion
La represa
En las últimas vacaciones Papá
construyó una represa en el río.
Le llevó toda la mañana.
Cuando terminó, el sol estaba alto,
había bronceado su espalda.
El agua nos llegaba a los tobillos,
nos metíamos en zapatillas
para que los pies no dolieran.
En ese mismo río esparcimos
sus cenizas pocos años después.
Mamá llevó flores
y una botella de vino.
No había nadie ese día,
sólo un hombre acostado en la arena
que al ver la botella
gritó de satisfacción.
A Papá le hubiera gustado, pensé,
y entrando al agua derribé la represa.
Barajul
În timpul ultimei vacanțe Tata
A construit un baraj pe râu.
I-a luat toată dimineața.
Când a terminat, soarele era sus,
își bronzase spatele.
Apa ne ajungea la glezne,
intram în papuci
ca să nu ne doară picioarele.
În același râu i-am împrăștiat
cenușa câțiva ani mai târziu.
Mama a adus flori
și o sticlă de vin.
Nu era nimeni în ziua aceea,
doar un om culcat pe nisip
care văzând sticla
a strigat satisfăcut.
Tatei i-ar fi plăcut, m-am gândit,
și intrând în apă am dărâmat barajul.
Traducător: Ploscă Maria-Alexandra 2021