Sastre Elvira – Mi vida huele a flor
Elvira Sastre (n. 1992, Segovia) este o scriitoare spaniolă, poetă, filolog și traducător literar.
A început să scrie la vârsta de 12 ani, iar la 15 și-a creat blogul Relocos y recuerdos. La putin timp după, câștigă premiul Saudade pentru munca sa.
Printre traducerile sale se află „Copiii lui Bob Dylan”, scrisă de autorul american Gordon E. McNeer, și versurile în engleză ale albumului La deriva al grupului muzical spaniol Vetusta Morla. Diploma de studii universitare în filologie i-a permis să participe la festivale și evenimente literare importante, în principal în America Latină, și să țină conferințe la anumite universități americane.
Mi vida huele a flor
He redondeado esquinas
para no encontrar monstruos a la vuelta
y me han atacado por la espalda.
He lamido mi cara cuando lloraba
para recordar el sabor del mar
y solo he sentido el escozor en los ojos.
He esperado de brazos cruzados
para abrazarme
y me he dado de bruces contra mi propio
cuerpo.
He mentido tanto
que cuando he dicho la verdad
no
me
he
creído.
He huido
con los ojos abiertos
y el pasado me ha alcanzado.
He aceptado
con los ojos cerrados
cofres vacíos
y se me han ensuciado las manos.
He escrito mi vida
y no me he reconocido.
He querido tanto
que me he olvidado.
He olvidado tanto
que me he dejado de querer.
Pero
he muerto tantas veces
que ahora sé resucitar
-la vida es
quien tiene la última palabra-.
He llorado tanto
que se me han hecho los ojos agua
cuando he reído,
y me he besado.
He fallado tantas veces que ahora sé cómo discernir los aciertos de lo
inevitable.
He sido derrotada por mí misma
con dolor y consciencia,
pero la vuelta a casa ha sido tan dulce
que me he dejado ganar
-prefiero mi consuelo
que el aplauso-.
He perdido el rumbo
pero he conocido la vida en el camino.
He caído
pero he visto estrellas en mi descenso
y el desplome ha sido un sueño.
He sangrado,
pero
todas mis espinas
han evolucionado a rosa.
Y ahora
mi vida
huele a flor.
Viața mea miroase a floare
Am rotunjit colțuri
pentru a nu găsi monștri la întoarcere
și m-au atacat din spate.
Mi-am lins fața când am plâns
pentru a-mi aminti gustul mării
și am simțit doar usturime în ochi.
Am așteptat cu brațele încrucișate
pentru a mă îmbrățișa
și mi-am lovit fața de propriul meu
corp.
Am mințit atâta
încât când am spus adevărul
nu
m-am
mai crezut.
Am fugit
cu ochii deschiși
și trecutul m-a prins.
Am acceptat
cu ochii închiși
cufere goale
și mi s-au murdărit mâinile.
Mi-am scris viața
și nu m-am recunoscut.
Am iubit atâta
încât am uitat de mine.
Am uitat atâta
încât am încetat să mă iubesc.
Dar
am murit de atâtea ori
încât acum știu să înviu -viața este
desppre cine are ultimul cuvânt.
Am plâns atâta
încât mi s-au făcut ochii apă
când am râs,
și m-am sărutat.
Am eșuat de atâtea ori
încât acuma știu să discern succesele
de ceea ce este inevitabil.
Am fost învinsă de mine însămi
cu durere si conștiință,
dar revenirea acasă a fost atât de dulce
încât m-am lăsat învinsă
-prefer consolarea mea
aplauzelor-.
Am pierdut direcția
dar am trăit viața pe parcurs.
Am căzut
dar am văzut stele în căderea mea
și prăbușirea a fost un vis.
Am sângerat,
dar
toți spinii mei
s-au transformat în trandafiri.
Și acum
viața mea
miroase a floare.
Traducător: Popescu-Zamora Tiscar 2021