Pizarnik Alejandra – Anillos de ceniza, Ajedrez, La jaula, Exilio
S-a născut la Buenos Aires într-o familie de evrei imigranți din Polonia. În 1954 este admisă la Facultatea de Filosofie și Jurnalism a Universității din capitala Argentinei, în paralel studiind pictura. Frecventează cursuri de psihanaliză.
În anii 1961-1964 a locuit la Paris, unde face cunoștință cu Cortazar, Paz, Calvino etc. La Buenos Aires e apropiată de cercul suprarealiștilor. Îl intervievează pe Borges. În 1966 i se acordă premiul pentru poezie. În 1968 obține bursa Guggenheim, în urma căreia are un sejur la New York.
După două tentative de suicid (1970 și 1972), ultimele cinci luni din viață și le petrece în ospiciu, la ieșirea din care își pune capăt zilelor cu o supradoză de stupefiante.
Din edițiile sale antume amintim: “Cel mai străin pământ” (1955), “Ultima curățenie” (1956), “Aventurile pierzaniei” (1963, cu o prefață de Octavio Paz), “Extragerea pietrei prostiei” (1968), “Nume și chipuri” (1969), “Infernul muzical” (1971), “Contesa sângeroasă” (1971).
Creația sa este tradusă în engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, suedeză, cehă, rusă și în alte limbi.
Anillos de ceniza
A Cristina Campo
Son mis voces cantando
para que no canten ellos,
los amordazados grismente en el alba,
los vestidos de pájaro desolado en la lluvia.
Hay, en la espera,
un rumor a lila rompiéndose.
Y hay, cuando viene el día,
una partición de sol en pequeños soles negros.
Y cuando es de noche, siempre,
una tribu de palabras mutiladas
busca asilo en mi garganta
para que no canten ellos,
los funestos, los dueños del silencio.
Ajedrez
todavía la enclítica no destruye
los peones reverentes ante él
millares de montañas
revientan exquisitas
delante del sol rojo
(no sol amarillo)
pensar innato en moldeadas rejas
torta trashumeante de vela sin fogón
quisiera ser masa lingüística
para cortarle la barba
ondas en preciosa lumbre
alzar bandera gratuita
kilómetros de nueces
y golpes en relevante torniquete
La jaula
Afuera hay sol.
No es más que un sol
pero los hombres lo miran
y después cantan.
Yo no sé del sol.
Yo sé la melodía del ángel
y el sermón caliente
del último viento.
Sé gritar hasta el alba
cuando la muerte se posa desnuda
en mi sombra.
Yo lloro debajo de mi nombre.
Yo agito pañuelos en la noche
y barcos sedientos de realidad
bailan conmigo.
Yo oculto clavos
para escarnecer a mis sueños enfermos.
Afuera hay sol.
Yo me visto de cenizas
Exilio
A Raúl Gustavo Aguirre
Esta manía de saberme ángel,
sin edad,
sin muerte en qué vivirme,
sin piedad por mi nombre
ni por mis huesos que lloran vagando.
¿Y quién no tiene un amor?
¿Y quién no goza entre amapolas?
¿Y quién no posee un fuego, una muerte,
un miedo, algo horrible,
aunque fuere con plumas,
aunque fuere con sonrisas?
Siniestro delirio amar a una sombra.
La sombra no muere.
Y mi amor
sólo abraza a lo que fluye
como lava del infierno:
una logia callada,
fantasmas en dulce erección,
sacerdotes de espuma,
y sobre todo ángeles,
ángeles bellos como cuchillos
que se elevan en la noche
y devastan la esperanza.
Inele de cenușă
Pentru Cristina Campo
Vocile mele cântă
încât să nu le cântați voi
să-mi ticsiţi gura cu perle în zori
veșmintele păsării dezolate în ploaie.
Acolo, în așteptare,
erupe o rumoare liliachie.
Și acolo, când va veni ziua,
o partiție solară sub mici tălpi negre.
Și când e noapte, mereu,
un trib de cuvinte mutilate
cerând azil în gâtlejul meu
pentru ca să nu le cânte
nefaștii proprietari de tăcere.
Traducător: Vlad Larisa-Andreea 2022
Șah
deocamdată enclitica nu distruge
pionii ce fac reverente în fața lui
mii de munți
explodeaza delicioși
în fața soarelui roșu
(nu soare galben)
gând înnăscut despre zăbrele forjate
sloiul consumat al unei candele fără creuzet
aș vrea să fiu masă lingvistică
ca să-i rad barba
unde de lumină splendidă
să înalț steagul gratuit
kilometri de nuci
și lovituri ale unei turnichet relevant.
Traducător: Dragomir Darius-Aurelian 2022
Cușca
Afară este soare.
Nu este decât un soare.
dar oamenii se uită la el
și apoi cântă.
Nu știu nimic despre soare.
Știu melodia îngerului
și discursul fierbinte
a ultimului vânt.
Știu să țip până în zori
când moartea se așează goală
în umbra mea.
Plâng sub numele meu.
Flutur batiste în noapte
și nave însetate de realitate
dansează cu mine.
Îmi ascund unghiile
pentru a-mi batjocori visele bolnave.
Afară este soare.
Mă îmbrac cu cenușă
Traducător: Ursu Ana-Bianca 2022
Exil
pentru Raúl Gustavo Aguirre
Această manie de a mă sti înger,
fără vârstă,
fără moarte în care să mă trăiesc,
fără milă pentru al meu nume
nici pentru oasele care-mi plâng rătăcite.
Și cine nu are o iubire?
Și cine nu se bucură într-un lan de maci?
Și cine nu deține un foc, o moarte,
o frică, ceva teribil,
deși are pene,
deși îți zâmbește?
Sinistru delir să iubești o umbră.
Umbra nu moare.
Iar iubirea mea
cuprinde doar ceea ce curge
precum lava în infern:
o lojă tăcută,
năluci în dulce erecție,
preoți de spumă
și în special îngeri,
îngeri superbi precum cuțite
ce se înalță în noapte
și distrug orice speranță
Traducător: Dragoman Ruxandra 2023