Jiménez Juan Ramón – El Viaje Definitivo, El todo, Vino primero pura,
Juan Ramón Jiménez Mantecón (n. 24 decembrie 1881 – d. 29 mai 1958) a fost poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956.
Juan Ramón Jiménez Mantecón a fost un poet spaniol. S-a născut la Moguer, în provincia Huelva, la 23 decembrie 1881, și a murit la San Juan, Puerto Rico, la 29 mai 1958. Este una dintre figurile fundamentale ale poeziei spaniole din secolul al XX-lea și a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1956.
În tinerețe a fost influențat de modernism, dar opera sa a evoluat treptat spre o poezie mai pură, concentrată, esențializată, în care cuvântul poetic caută precizia și frumusețea interioară. A trăit perioade importante la Madrid, iar în 1916 s-a căsătorit cu Zenobia Camprubí, traducătoare și colaboratoare esențială în viața sa literară.
Printre volumele sale se numără Arias tristes, Jardines lejanos, Elegías, Diario de un poeta recién casado, Eternidades, Piedra y cielo, Animal de fondo și Dios deseado y deseante. A scris și celebrul volum de proză poetică Platero y yo, legat de lumea copilăriei și de peisajul din Moguer. După Războiul Civil Spaniol a trăit în exil, mai ales în America. Poezia lui Juan Ramón Jiménez este asociată cu idealul de „poezie pură”, cu lumina, frumusețea, singurătatea, memoria și căutarea absolutului.
Surse:
Instituto Cervantes, „Juan Ramón Jiménez. Biografía”: https://www.cervantes.es/bibliotecas_documentacion_espanol/biografias/nueva_delhi_juan_ramon_jimenez.htm
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Juan Ramón Jiménez”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/juan_ramon_jimenez/
Centro Virtual Cervantes, „Juan Ramón Jiménez”: https://cvc.cervantes.es/literatura/escritores/jrj/default.htm
The Nobel Prize, „The Nobel Prize in Literature 1956”: https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1956/summary/
El Viaje Definitivo
Y yo me iré. Y se quedarán los pájaros
cantando.
Y se quedará mi huerto con su verde árbol,
y con su pozo blanco.
Todas las tardes el cielo será azul y plácido,
y tocarán, como esta tarde están tocando,
las campanas del campanario.
Se morirán aquellos que me amaron;
y el pueblo se hará nuevo cada año;
y en el rincón aquel de mi huerto florido y encalado,
mi espíritu errará nostáljico…
Y yo me iré; y estaré solo, sin hogar, sin árbol
verde, sin pozo blanco,
sin cielo azul y plácido…
Y se quedarán los pájaros cantando.
El todo
No recordar nada…
Que me hunda la noche callada,
como una bandada
blanda y acabada.
(Que no quede nada…
Que pase la mujer amada
por una dejada
estancia soñada)
No desear nada…
Perderse en la idea sagrada,
como una dorada
sombra en la alborada.
Vino, primero, pura
Vino, primero, pura,
vestida de inocencia;
y la amé como un niño.
Luego se fue vistiendo
de no sé qué ropajes;
y la fui odiando, sin saberlo.
Llegó a ser una reina,
fastuosa de tesoros…
¡Qué iracundia de yel y sin sentido!
…Más se fue desnudando.
Y yo le sonreía.
Se quedó con la túnica
de su inocencia antigua.
Creí de nuevo en ella.
Y se quitó la túnica,
y apareció desnuda toda…
¡Oh pasión de mi vida, poesía
desnuda, mía para siempre!
Călătoria finală
Și eu voi pleca.
Și vor rămâne păsările cântând;
Și va rămâne livada mea cu copacul ei verde,
si cu fântâna ei albă
În toate serile cerul va fi albastru și senin,
și vor suna, precum sună în seara asta,
clopotele din clopotniță.
Vor muri cei ce m-au iubit
și în fiecare an satul va fi altul;
și în acel colțul secret al grădinii mele înflorite și văruite,
spiritul meu de astăzi va rătăci, nostalgic…
Eu voi pleca, și voi fi singur, fără cămin,
fără copac verde, fără fântână albă,
fără cer albastru și senin…
Și vor rămâne păsările cântând.
Traducător: Oancă Elena-Andreea 2021
Totul
Fără de vreo amintire…
Să-mi vină noaptea în neștire,
ca un stol de păsări, fire,
lin și când sunt pe sfârșire.
(Nimic să nu mai respire…
Să treacă a mea iubire
printr-o dulce trăire
de lungă despărțire)
Fără de visuri, fire…
Cuprins să fiu de sfințire,
ca o umbră aurită și subțire
seara, înainte de părăsire.
Traducător: Langa Andrei (contribuția specială)
Întâia oară venit-a pură
Veni-ntâia oară pură,
învestmântată-n candoare:
ca un copil am iubit-o.
Apoi începu se-mbrace
cu tot felul de haine;
și am urât-o, făr’a-mi da seama.
Apoi venit-a ca o regină, cu fast,
și plină de giuvaeruri;
O fără de sens furie m-a sufocat!
Apoi început-a să se despoaie.
Și i-am surâs, ce puteam eu face …
Păstrase, însă, tunica
candorii sale antice;
Și iar am crezut într-însa.
Însă apoi și-a dat jos tunica,
și-a apărut goală, goală …
O, poezie, tu, marea mea iubire,
fii, pentru mine, goală, și pentru totdeauna!
Trăducator: Frâncu Cătălina, 2026