Gelman Juan – Oración de un desocupado, Si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas…

Juan Gelman (Buenos Aires, 3 mai 1930 – Ciudad de Mexico, 14 ianuarie 2014) a fost un renumit poet argentinian. Scriitor încă din copilărie, a lucrat ca jurnalist, traducător și activist în organizații de gherilă. Exilat în timpul dictaturii militare care a început în 1976, s-a întors în Argentina în 1988, deși s-a stabilit în Mexic. O mare parte din viața și opera sa literară au fost marcate de răpirea și dispariția băiatului și nurorii sale și de căutarea nepoatei sale născute în captivitate. A fost al patrulea argentinian care a primit Premiul Miguel de Cervantes, după Jorge Luis Borges, Ernesto Sabato și Adolfo Bioy Casares.
Este considerat unul dintre cei mai mari poeți contemporani de limbă spaniolă și un „expresionist al durerii”. La moartea sa, președinția Argentinei a decretat trei zile de doliu național.
Oración de un desocupado
Padre,
desde los cielos bájate, he olvidado
las oraciones que me enseñó la abuela,
pobrecita, ella reposa ahora,
no tiene que lavar, limpiar, no tiene
que preocuparse andando el día por la ropa,
no tiene que velar la noche, pena y pena,
rezar, pedirte cosas, rezongarte dulcemente.
Desde los cielos bájate, si estás, bájate entonces,
que me muero de hambre en esta esquina,
que no sé de qué sirve haber nacido,
que me miro las manos rechazadas,
que no hay trabajo, no hay,
bájate un poco, contempla
esto que soy, este zapato roto,
esta angustia, este estómago vacío,
esta ciudad sin pan para mis dientes, la fiebre
cavándome la carne,
este dormir así,
bajo la lluvia, castigado por el frío, perseguido
te digo que no entiendo, Padre, bájate,
tócame el alma, mírame
el corazón,
yo no robé, no asesiné, fui niño
y en cambio me golpean y golpean,
te digo que no entiendo, Padre, bájate,
si estás, que busco
resignación en mí y no tengo y voy
a agarrarme la rabia y a afilarla
para pegar y voy
a gritar a sangre en cuello
por que no puedo más, tengo riñones
y soy un hombre,
bájate, qué han hecho
de tu criatura, Padre?
un animal furioso
que mastica la piedra de la calle?
Si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas…
si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas
del que se tiró al mar/ ¿qué pasa con los
hermanitos
que entierraron?/¿hojitas les crecen de los
dedos?/¿arbolitos/otoños
que los deshojan como mudos?/en silencio
los hermanitos hablan de la vez
que estuvieron a dostres dedos de la muerte/sonríen
recordando/aquel alivio sienten todavía
como si no hubieran morido/como si
paco brillara y rodolfo mirase
toda la olvidadera que solía arrastrar
colgándole del hombro/o Haroldo hurgando su amargura (siempre)
sacase el as de espadas/puso su boca contra el viento/
aspiró vida/vidas/con sus ojos miró la terrible/
pero ahora están hablando de cuando
operaron con suerte/nadie mató/nadie fue muerto/el enemigo
fue burlado y un poco de la humillación general
se rescató/con corajes/con sueños/tendidos
en todo eso los compañeros/mudos/
deshuesándose en la noche de enero/
quietos por fin/solísimos/ sin besos
Rugăciunea unui încurcă-lume
Tată ceresc,
din ceruri coboară-te, am uitat
rugăciunile pe care le-am învățat de la bunica,
sărmana, ea acum se odihnește,
nu trebuie să spele, să facă curat, nu trebuie
să se neliniștească mergând toată ziua după veșminte,
nu trebuie să vegheze toată noaptea, îndurare și îndurare,
să se roage, să-ți ceară lucruri, să cârtească nevoit.
Din ceruri coboară-te, dacă exiști, atunci coboară-te,
că flămânzesc în acest colț,
că nu știu la ce m-am născut,
că îmi privesc mâinile nedorite,
că nu este de lucru, nu este,
coboră-te un pic, privește
ceea ce sunt, acest pantof rupt,
acest zbucium, acest pântec gol,
această cetate fără pâine pentru dinții mei, febra
străpunzându-mi carnea,
acest somn așa,
sub ploaie, pedepsit din cauza frigului, urmărit
îți mărturiesc că nu înțeleg, Tată ceresc, coboară,
atinge-mi sufletul, privește-mi,
inima,
eu nu am furat, nu am omorât, am fost copil
și în schimb mă lovesc și mă lovesc
îți mărturisesc că nu înțeleg, Tată ceresc, coboară,
dacă exiști, căci caut
smerenie în lăuntrul meu și nu am și voi
înșfăca mânia și o voi ascuți pentru a lovi și voi
striga cu sângele pe grumaz
fiindcă nu mai pot, nu-mi lipsește curajul
și sunt un om,
coboară-te, ce au făcut
din creația ta, Doamne?
un animal mânios
care mestecă piatra de pe drum?
Traducător: Dima Anca-Eugenia, 2025