Castellanos Rosario – Destino
Rosario Castellanos (25 mai 1925 – 7 aug 2974) a fost o poetă mexicană născută în Ciudad de México și una dintre cele mai importante voci din literatura secolului trecut. Cele mai abordate teme ale sale, atât în poeme, cât și în eseuri, romane și piese de teatru, au fost opresiunea culturală și cea de gen, influențând astfel mișcarea feministă mexicană, dar și studiile culturale ale vremii. A primit în anul 1958 Premiul Chiapas, și, doi ani mai târziu, Premiul Xavier Villarrutia.
DESTINO
Matamos lo que amamos. Lo demás
no ha estado vivo nunca.
Ninguno está tan cerca. A ningún otro hiere
un olvido, una ausencia, a veces menos.
Matamos lo que amamos. ¡Que cese esta asfixia
de respirar con un pulmón ajeno!
El aire no es bastante
para los dos. Y no basta la tierra
para los cuerpos juntos
y la ración de la esperanza es poca
y el dolor no se puede compartir.
El hombre es ánima de soledades,
ciervo con una flecha en el ijar
que huye y se desangra.
Ah, pero el odio, su fijeza insomne
de pupilas de vidrio; su actitud
que es a la vez reposo y amenaza.
El ciervo va a beber y en el agua aparece
el reflejo del tigre.
El ciervo bebe el agua y la imagen. Se vuelve
-antes que lo devoren- (cómplice, fascinado)
Igual a su enemigo.
Damos la vida solo a lo que odiamos.
Destin
Ucidem ceea ce iubim. Restul
nu a fost nicicând viu.
Nimeni altul nu se poate afla atât de aproape. Pe nimeni altul
nu-l răneşte o uitare, o absenţă, uneori mai puţin de atât.
Ucidem ceea ce iubim. Să se sfârşească odată această asfixiere
când se respiră cu un plămân străin!
Aerul nu e îndeajuns
pentru amândoi. Şi în pământ nu e suficient loc
pentru trupuri unite,
şi porţia de speranţă e mică,
şi suferinţa nu poate fi împărtăşită.
Omul este suflet împustiat,
Cerb străpuns de-o săgeată,
fugind şi sângerând.
Oh, însă ce ură, ce stăruinţă neostenită
i se citesc în pupilele sticloase; mişcările lui
sunt odihnă şi ameninţare în acelaşi timp.
Cerbul merge să se adape, iar în apă se reflectă
chipul tigrului.
Cerbul bea apa şi chipul. Devine
– înainte de a fi devorat– (complice, fascinat)
una cu duşmanul său.
Hrănim cu viaţă doar ceea ce urâm.
Traducător: Laura Carasevici 2022