Villaurrutia Xavier – Poesía, Amor condusse noi ad una morte
A fost un poet mexican (27 MAR 1903 – 25 DEC 1950) născut în Ciudad de México care, în 1928, a devenit membru activ al grupului literar al revistei Los Contemporáneos (Contemporanii) și mai apoi a fondat primul teartu experimental din Mexic. Scrierile sale devin din ce în ce mai întunecate, tema morții fiind centrală, ca urmare a tensiunilor din Europa care au precedat cel de-al Doilea Război Mondial. În anul 1955 a fost înființat Premiul Xavier Villarrutia pentru scrieri literare în Mexic, sponsorizat din anul 1991 de către Consiliul Național al Culturii și Artelor din Mexic.
Poesía
Eres la compañía con quien hablo
de pronto, a solas.
te forman las palabras
que salen del silencio
y del tanque de sueño en que me ahogo
libre hasta despertar.
Tu mano metálica
endurece la prisa de mi mano
y conduce la pluma
que traza en el papel su litoral.
Tu voz, hoz de eco
es el rebote de mi voz en el muro,
y en tu piel de espejo
me estoy mirando mirarme por mil Argos,
por mí largos segundos.
Pero el menor ruido te ahuyenta
y te veo salir
por la puerta del libro
o por el atlas del techo,
por el tablero del piso,
o la página del espejo,
y me dejas
sin más pulso ni voz y sin más cara,
sin máscara como un hombre desnudo
en medio de una calle de miradas.
Amor condusse noi ad una morte
Amar es una angustia, una pregunta,
una suspensa y luminosa duda;
es un querer saber todo lo tuyo
y a la vez un temor de al fin saberlo.
Amar es reconstruir, cuando te alejas,
tus pasos, tus silencios, tus palabras,
y pretender seguir tu pensamiento
cuando a mí lado, al fin inmóvil, callas.
Amar es una cólera secreta,
una helada y diabólica soberbia.
Amar es no dormir cuando en mi lecho sueñas entre mis brazos que te ciñen,
y odiar el sueño en que, bajo tu frente,
acaso en otros brazos te abandonas.
Amar es escuchar sobre tu pecho,
hasta colmar la oreja codiciosa,
el rumor de tu sangre y la marea
de tu respiración acompasada.
Poezie
Ești tovarășul cu care vorbesc
dintr-odată, între patru ochi.
Te formează cuvintele
care străpung liniștea
și cisterna cu somn în care mă afund
liber până la trezire.
Mâna ta metalică
împietrește graba mâinii mele
și îndrumă pana
ce-și trasează pe hârtie plaja de litere.
Vocea ta, seceră de ecou
este ricoșeul vocii mele în perete,
și în pielea ta de oglindă
privesc cum sunt privit de mii de Argos,
după mine, clipe în șir.
Dar cel mai mic zgomot te gonește
și te văd ieșind
pe ușa cărții
sau prin atlazul acoperișului,
prin tăblia apartamentului
sau prin pagina oglinzii
și mă lași
fără să mai am puls, fără voce, fără să mai am față
fără mască, ca un om despuiat
în mijlocul unei mări de priviri.
Traducător: Iosef Indra-Flavia-Elena 2021
Dragostea ne duce la moarte
A iubi este o angoasă, o îndoială,
o ezitare confuză și radiantă;
este dorința de a cunoaște tot ce este al tău
și în același timp, în final, teama că ai aflat.
A iubi este a reconstrui, când te îndepărtezi,
pașii tăi, secretele tale, cuvintele tale,
și a pretinde că îți urmezi gândurile
când lângă mine, într-un final, inert, taci.
A iubi este o furie secretă,
o mândrie înghețată și diabolică.
A iubi este să nu dormi când în așternutul meu visezi
că brațele mele te înconjoară,
și urăști visul în care, sub chipul tău,
poate în brațele altuia te refugiezi.
A iubi este a asculta în pieptul tău,
până-mi acoperi lacoma ureche,
cu zumzetul sângelui și fluxul
respirației tale calme.
Traducător: Tanase Boian Irina Luciana 2023